Toate raporturile omului cu lumea sunt bazate pe cele cinci simţuri, de aceea el încearcă să profite la maxim de posibilităţile lor şi, deasemenea, să-şi multiplice senzaţiile pe care le furnizează ochii, urechile, pielea, etc… Printre senzaţii, unele sunt mai mult sau mai puţin necesare şi mai mult sau mai puţin intense. De exemplu, gustul: cine ar nega bogăţia, varietatea senzaţiilor produse de gust, mai ales la o masă suculentă? Sau simţul tactil… Când un bărbat şi o femeie se mângâie, ei simt senzaţii de o mare intensitate; se spune că plăcerea sexuală dă cele mai puternice senzaţii, ceea ce este destul de îndoielnic. În general, da, e adevărat, dar nu pentru toată lumea: anumiţi artişti, înzestraţi cu o mare sensibilitate a vederii sau auzului, trăiesc cele mai puternice impresii graţie culorilor şi sunetelor, mai intense decât cele din cazul actului sexual, care adesea îi lasă indiferenţi şi reci.

Majoritatea oamenilor nu e încă aşa de evoluată, putem spune că simţul tactil (în care includem şi sexualitatea) şi gustul sunt, pe moment, cele două simţuri care guvernează lumea. Vederea, auzul şi mirosul ocupă un loc secundar; sunt oameni pe care parfumurile, sunetele şi culorile îi lasă indiferenţi, cu excepţia cazului când este în joc interesul lor, ca în cazul animalelor, unde mirosul, auzul şi văzul sunt extraordinar de dezvoltate, pentru că au nevoie de aceste simţuri pentru a se proteja şi a-şi căuta hrana.

Vă vorbesc de lucruri pe care le ştiţi, dar o fac pentru a vă atrage atenţia asupra concluziilor la care, sigur, nu aţi ajuns. De milenii oamenii exersează cum să-şi multiplice, cum să-şi amplifice senzaţiile şi percepţiile celor cinci simţuri, şi acest joc pe claviatura celor cinci simţuri îl numesc cultură şi civilizaţie. Ei bine, e puţin cam sărăcăcios acest fel de a vedea lucrurile. Oricare ar fi gradul de fineţe pe care l-ar putea atinge, cele cinci simţuri rămân oricum limitate, pentru că aparţin lumii fizice şi nu explorează decât planul fizic. Natura a prevăzut şi alte clape pe claviatură… da, un al şaselea, al şaptelea simţ, de o altă intensitate, de o altă putere. Numai că, pe moment, oamenii s-au limitat la cele cinci simţuri, nu vor să recunoască că sunt şi alte domenii de explorat, de văzut, de atins, de respirat. Nu este deci de mirare că nu pot avea noi senzaţii, mai extinse, mai bogate, mai subtile. Cum se poate explica faptul că, fără a-şi hrăni în nici un fel cele cinci simţuri, anumite fiinţe au percepţii care le duc până la extaz: o lărgire a conştiinţei, o impresie de plenitudine, de grandoare şi imensitate?

Oamenii trebuie să înţeleagă că, necăutând decât acumularea şi amplificarea senzaţiilor fizice, vor avea mari decepţii, deoarece senzaţiile acestea sunt limitate. De ce? Pentru că fiecare organ este specializat: el îndeplineşte o funcţie determinată şi nu procură decât senzaţii ce corespund naturii sale. Pentru a simţi noi senzaţii, trebuie să ne adresăm altor organe, pe care le posedăm.

Observaţi oamenii: ei au posibilitatea de a vedea totul, de a gusta şi atinge totul, de a cumpăra totul, şi totuşi le lipseşte ceva. De ce? Pentru că ei nu ştiu că, pentru a cunoaşte plenitudinea, a descoperi senzaţii de o putere şi bogăţie într-adevăr excepţionale, trebuie să începă prin a nu mai conta exclusiv pe cele cinci simţuri. În acest domeniu orientalii sunt capabili de a face experienţe absolut de neconceput pentru occidentali. În India sau în Tibet, de exemplu, anumiţi yoghini locuiesc în găuri scobite în pământ. În această obscuritate, în linişte absolută, nu există nici un fel de hrană pentru cele cinci simţuri, pe care yoghinul reuşeşte să le amorţească prin meditaţie. Iar când simţurile se opresc din funcţiune, ele nu mai absorb energia psihică destinată centrilor subtili: atunci, aceştia se trezesc şi yoghinul începe să vadă, să audă şi să simtă, să atingă elementele fluidice din regiunile superioare. Iată deci scopul pentru care aceste fiinţe excepţionale încearcă, unii timp de ani de zile, să-şi suprime senzaţiile vizuale, auditive, olfactive, etc… oprind orice mişcare. Rămâne doar gândirea; în continuare, ei îşi opresc până şi gândirea, pentru a trăi în comunitate totală cu Divinitatea.

Dumnezeu a depus în sufletul uman posibilităţi pe care o existenţă întoarsă prea mult spre exterior le împiedică a se trezi. De altfel, ce faceţi atunci când meditaţi? Închideţi ochii pentru a vă putea întoarce atenţia spre interior… Dar aş dori să aduc o precizare la acest subiect. Când meditaţi, nu rămâneţi prea mult timp cu ochii închişi; altfel, de vreme ce nu sunteţi încă yoghini hinduşi, riscaţi să adormiţi. Deschideţi din când în când ochii, fără a vă lăsa atenţia distrasă de ceea ce vă înconjoară, închideţi-i, apoi deschideţi-i din nou… Bineînţeles, pentru a medita se recomandă în general de a închide ochii, pentru că aceasta ajută la izolare şi concentrare. Dar dacă îi închidem prea mult timp, adormim…

Ce se petrece: deschizând ochii, ne trezim, iar închizându-i, ne pregătim să dormim. Este un proces înregistrat în creier de milioane de ani, iar natura, care este fidelă şi veridică, spune: “Aţi închis ochii? Înseamnă că doriţi să dormiţi. Foarte bine, vom aranja asta!” Şi iată-vă, scufundat întro… “meditaţie” profundă! Dimpotrivă, când deschideţi ochii, este semnalul de trezire: totul se pune în mişcare, începe să funcţioneze, creierul, braţele, picioarele… Da, o mică mişcare, o nimica toată – deschiderea ochilor – declanşează o lume întreagă! Această problemă, a închiderii şi deschiderii ochilor, este foarte importantă. Vi se spune uneori: “Dar deschideţi ochii!” E un fel de a vorbi, pentru că ochii voştri sunt deschişi; atunci, despre care ochi este vorba? Ei bine, despre alţi ochi care sunt mai lucizi, care au o vedere mult mai profundă, mai spirituală. Ochii corpului vostru sunt deschişi, într-adevăr, dar mai aveţi şi alţi ochi, iar aceştia sunt închişi. Totuşi uneori, observăm că ei există, şi că se pot deschide.

Uneori, pentru a putea deschide aceşti ochi spirituali, care văd aspecte mai subtile ale realităţii, trebuie închişi ochii fizici. Alteori, dimpotrivă: închizând ochii fizici îi închidem pe cei spirituali şi deschizând ochii fizici îi deschidem pe cei spirituali. Vedeţi, sunt nuanţe foarte subtile. Încet-încet, veţi reuşi să distingeţi toate acestea şi să vă serviţi de ele în viaţa cotidiană.

Occidentalii au dus la perfecţiune viaţa celor cinci simţuri. Ei îşi imaginează că în acest fel vor cunoaşte totul… şi vor fi fericiţi. Ei cunosc destule lucruri, e adevărat, încearcă multe senzaţii, dar cele cinci simţuri devorează toată energia lor psihică şi nu le rămâne nimic pentru partea spirituală. În occident, oamenii trăiesc prea mult senzaţiile fizice şi nu mai au energie pentru a o concentra spre alte facultăţi, care se pot trezi. Prea multe senzaţii! “Trăim”… desigur că trăim; dar e o viaţă care care ascunde adevărata viaţă. Trebuie să înţelegeţi aceasta, şi să vă decideţi să eliminaţi multe senzaţii care împiedică o reală percepţie a lucrurilor.

La ora actuală, folosirea drogurilor se extinde tot mai mult… Din cauza dorinţei de a scăpa din insipida viaţă cotidiană, din ce în ce mai mulţi oameni caută evadarea în opiu, haşiş, marijuana, cocaină, heroină… Toţi acei care folosesc aceste droguri obţin anumite senzaţii de clarvedere, de claraudiţie, etc… care le pot da iluzia de a atinge stări de conştiinţă superioare. Dar se înşală, şi în timp îşi pierd chiar şi propriile facultăţi intelectuale şi îşi ruinează sănătatea. Aceste droguri, deşi sunt utilizate de secole în Orient sau în America de Sud, sunt foarte nocive pentru sistemul nervos.

Hinduşii şi Tibetanii au o înaltă cunoaştere a ierburilor, e o ştiinţă care se transmite de milenii. Unele, se pare, permit când sunt mâncate a trăi săptămâni fără hrană; altele, de a rămîne zi şi noapte în zăpezile Himalaiei fără a suferi de frig. Acestea mi s-au spus; nu le-am verificat, dar e posibil. Eu cred în puterea ierburilor. Există, de asemenea, preparate foarte puternice graţie cărora putem să ne provocăm viziuni şi dedublare. Citim, în anumite cărţi, că în Evul Mediu se cunoşteau pomade, unguente, cu care vrăjitoarele îşi ungeau corpul pentru a merge la Sabat. În realitate, ele nu mergeau nicăieri cu corpul fizic, ci cu corpul astral. Anumiţi medici au verificat realitatea acestor fenomene. Ei au adaptat reţetele, care sunt dificil de reconstituit exact, pentru că nimic nu era spus clar, şi le-au experimentat. În toate aceste unguente se introduceau substanţe excitante, care provoacă dedublarea.

Dar să lăsăm această problemă. V-am spus aceste lucruri numai pentru a vă arăta că există produse extrem de puternice care vă dau acces la planurile mai subtile decât cel fizic, dar aceste produse sunt adesea foarte nocive. De aceea vă sfătuiesc să nu vă serviţi niciodată de ele. Cea mai bună soluţie este de a căuta toate aceste senzaţii de plenitudine, libertate, bucurie, dilatare prin mijloace spirituale. Iată, este aici drumul regal. Adevăraţii discipoli nu contează pe nimic din exterior, ei ştiu că Dumnezeu a depus toate comorile şi toată bogăţiile, toate produsele tuturor laboratoarelor şi farmaciilor în ei înşişi, e suficient să le caute şi să le folosească. Ar fi păcat pentru voi, după ce aţi stat zece, douăzeci de ani într-o şcoală iniţiatică, să nu fi învăţat să puneţi în valoare bogăţiile pe care le posedaţi.

Fiecare organ de simţ ne procură o parte din cunoaşterea lumii şi e interesant de ştiut cum sunt aceste simţuri ierarhizate. Simţul tactil e specializat în ceea ce este solid, nu atingem nici ceea ce este gazos, nici ceea ce este eteric, un pic lichidele, dar mai ales solidele. Gustul e specializat pentru lichide. Veţi spune: “Ba nu, când pun o bomboană în gură, ea e solidă, şi am totuşi o senzaţie de dulce…“ Ah! Vă voi răspunde că n-aţi studiat bine problema: gustul nu funcţionează decât cu o condiţie, ca ceea ce puneţi în gură să aibe posibilitatea de a deveni lichid graţie salivei. Să luăm acum mirosul. Este un simţ care percepe mirosurile, adică emanaţiile gazoase. Nasul are încă raporturi cu materia, dar cu o materie mai subtilă ale cărei particule plutesc în aer. Mai departe, în cazul auzului, nu mai e vorba de particule materiale, ci numai de unde, vibraţii. Şi la fel este pentru văz. Cu vederea suntem aproape de lumea eterică. Deci, vedeţi, cele cinci simţuri sunt ierarhizate, de la cel mai grosier la cel mai subtil.

Dar dacă vrem acum să pătrundem în lumea astrală, nu ne mai putem folosi de cele cinci simţuri. Ne trebuie un alt simţ, care să fie adaptat, adică capabil de a percepe o materie şi mai subtilă. Toţi aceia care nu au dezvoltat acest al şaselea simţ nu pot şti că există o altă materie, o altă regiune, ei nu bănuie că universul e parcurs de alte vibraţii, care ne pot provoca senzaţii mai vaste şi intense. Pentru a atinge un obiect, trebuie să te afli lângă el. Pentru a-l gusta, de asemenea. Pentru a respira un parfum, putem fi, deja, la o anumită distanţă. Pentru a capta un sunet, distanţa poate fi puţin mai mare… Şi pentru vedere, şi mai mare, pentru că ochii sunt astfel alcătuiţi încât ne permit să primim informaţii şi instrucţiuni de foarte departe. Vedeţi din nou cum natura a stabilit foarte inteligent această ierarhie între cele cinci simţuri. Dar ea nu s-a oprit aici, şi acum alte simţuri trebuie să ne pună în contact cu regiuni mai vaste şi mai îndepărtate.

Cât timp fiinţa umană nu şi-a dezvoltat organele care pot să o pună în contact cu regiuni şi entităţi mult mai elevate, ea nu va cunoaşte mare lucru. Ea va scrie, va vorbi, va explica, va critica, va judeca, dar se va înşela tot timpul, pentru că nu cunoaşte decât o parte a realităţii. Dacă vrea să cunoască întreaga realitate, trebuie să exerseze să trezească în ea alte facultăţi pe care le poseda şi înainte, dar care dorm, aşteptând să fie utilizate. Într-o epocă foarte îndepărtată, când omul nu intrase cu adevărat în posesia corpului său fizic, tradiţia iniţiatică spune că trăia tot timpul dedublat, în afara corpului său… Mai târziu, când spiritul său a început să coboare progresiv în materie, el şi-a dezvoltat facultăţi care îi permiteau să lucreze asupra materiei (cele cinci simţuri), în timp ce slăbeau facultăţile sale mediumnice. Dar nu le-a pierdut, le posedă încă.

Priviţi copiii. Până la vârsta de şapte ani nu sunt complet intraţi în corpul lor fizic: aceasta reflectă perioada când umanitatea era în acest stadiu de evoluţie. În acea perioadă, oamenii vorbeau cu spiritele naturii şi cu sufletele morţilor, comunicau cu ele, le întâlneau, şi când mureau ei înşişi, nu ştiau dacă sunt morţi sau vii. Lumea invizibilă, lumea spiritelor era pentru ei cea mai mare realitate; ei pluteau în atmosferă ca şi cum ar fi fost imateriali, şi numai din când în când reintrau în corpul lor fizic. În aceste condiţii, ei nu erau pregătiţi să lucreze asupra materiei. Ori, în evoluţia lor trebuiau să treacă prin aceasta. În prezent, oamenii au ajuns să aibă mijloace intelectuale formidabile pentru a domina materia, dar în acelaşi timp au uitat de existenţa lumii spirituale, au rupt contactul cu ea. La unii, desigur, a rămas o amintire, o intuiţie, dar majoritatea a uitat.

Există două forme de cunoaştere: intelectuală şi spirituală, deci dacă le-am putea dezvolta pe amândouă, e cu atât mai bine. Nu trebuie să uităm că natura însăşi, adică Inteligenţa cosmică are punctul ei de vedere asupra evoluţiei omului: ea a plănuit dezvoltarea fiinţei umane în cele două sensuri, spre materie şi spre spirit. Dar cum e foarte dificil de dezvoltat cele două părţi în acelaşi timp, ea a dat omului secole şi milenii pentru a lucra într-o singură direcţie, lăsând câteva căi deschise în cealaltă, pentru a nu împiedica evoluţia sa spirituală. Deci, pentru epoca actuală, Spiritul cosmic a decis de a permite oamenilor de a se dezvolta în domeniul senzaţiilor, al vederii, al auzului, etc… El îi lasă pe oameni să coboare în materie pentru a o poseda, a o atinge, a o explora, a o cunoaşte, şi mai cu seamă pentru a lucra cu ea.

Nu vă miraţi, aşa este, e un pasaj. Spiritul uman e obligat să coboare, din ce în ce mai profund, în materie pentru a o cunoaşte, pe punctul de a pierde toate amintirile patriei celeste unde trăia în trecutul îndepărtat. Dar, cunoscând din ce în ce mai bine materia, el a făcut numeroase achiziţii, şi mai ales a început să-şi domine materia lui proprie. Pe moment, desigur, numai o mică minoritate este capabilă de aceasta, dar pentru om, scopul existenţei terestre este de a coborî în corpul fizic ca să intre în posesia facultăţilor sale şi să le utilizeze pentru a lucra asupra lumii exterioare.

Când spun că spiritul uman “coboară în materie”, subînţeleg în primul rând în corpul fizic, pentru a se instala, pentru a-l lua în posesie şi a pentru a-i deveni stăpân. Apoi, după ce s-a instalat, el lucrează la rândul său asupra mediului exterior. Aici, de asemenea, manipulează lucruri: el transformă, construieşte, distruge… E o perioadă de involuţie, de coborâre în materie. Dar cum Spiritul divin are proiecte grandioase pentru fiinţa umană, El nu o lasă să coboare indefinit, să se scufunde complet, să piardă contactul cu Cerul şi să-şi uite originile. De îndată ce va atinge un stadiu suficient de posesiune de sine, de stăpânire a propriului creier, a propriilor membre şi tuturor facultăţile sale, de cunoaştere a tuturor proprietăţilor elementelor, atunci alte influenţe, alte forţe, alţi curenţi vor începe să o poarte, să o ridice, şi, progresiv, ea va regăsi facultăţile pe care le poseda în trecut: va cunoaşte în acelaşi timp şi materia şi spiritul.

Se spune în Geneză că Adam şi Eva au mâncat din fructul Arborelui Cunoaşterii Binelui şi al Răului. Aceasta semnifică că nu au vrut să se mulţumească cu cunoaşterea spiritului, şi că au vrut de asemenea să coboare în materie; au început atunci să coboare, şi aici, prin bucurie şi suferinţe, prin sănătate şi boli, studiază – mai mult răul – de milioane de ani. Depindea de ei să rămână sus, în Paradis, să nu fi mâncat decât fructele Arborelui Vieţii eterne, dar, împinşi de curiozitate, au vrut să vadă ce era jos, şi atunci au început să sufere de frig, de obscuritate, de boli şi de moarte.

Omenirea îşi continuă, încă, coborârea… Anumite religii numesc această coborâre “păcatul originar”. Dar o putem interpreta, de asemenea, ca un studiu în care fiinţa umană a vrut să se lanseze. Da, acest Arbore al Cunoaşterii Binelui şi Răului, reprezenta nişte studii de făcut, nişte studii forte dificile, pentru că omul trebuia să înfrunte o materie din ce în ce mai densă. Dar ce era rău în asta? El a ales să coboare să se instruiască, şi a coborât; acum e adâncit în studiile sale până la gât, pe cale de a-şi da seama în ce infern s-a băgat. Pentru moment, el studiază răul, dar într-o bună zi va urca înapoi pentru a studia binele.

Eu cunosc proiectele şi planurile Inteligenţei cosmice, ştiu că atunci când oamenii vor stăpâni şi domina materia graţie celor cinci simţuri, ei vor începe să se avânte spre înălţimi pentru a-şi dezvolta simţurile spirituale. Deci, cei care doresc să avanseze pe drumul evoluţiei, să înceapă să reducă din senzaţiile pe care le încearcă prin cele cinci simţuri pentru a căuta de acum înainte în ei înşişi. Înăuntru e vastitate, bogăţie… trebuie numai să căutăm!

Cititi intregul discurs aici

Omraam Mikhael Aivanhov – Centrii si Corpuri Subtile

Aceasta dovedeşte că atracţia nu depinde numai de formă, frumuseţe, simetria corpului, ci şi de un element spiritual, magic. De aceea oamenii spun că e un fenomen inexplicabil. Ba este explicabil, dar pentru acei care ştiu. Şi acum, această vibraţie, acest fluid care vă face fericit, care vă dă plenitudinea, de ce nu putem să-l găsim la un bărbat sau la o femeie ? Nu, putem să mergem să le căutăm în regiunile de unde a venit. Pentru el vine din altă parte, nu persoana l-a fabricat, el vine dintr-o sursă, de la un Creator care îl distribuie. Şi chiar, e păcat ca majoritatea timpului să ocoleşti această sursă inepuizabilă şi să mergi să îl cauţi la bărbaţi şi femei unde nu poţi găsi decât câteva particule.

Da, căutăm de fapt dragostea, nu un bărbat sau o femeie. Proba, este că un bărbat îşi abandonează femeia (sau o femeie pe soţul ei) pentru că a găsit dragostea în altă parte, la o altă femeie. Nu căuta deci femeia, ci dragostea. Şi dacă nu îl găseşte încă la această femeie, el va merge să o caute pe o a treia… a patra… Dragostea e cea care contează, nu femeia, nici bărbatul, dacă nu, ei nu s-ar despărţi niciodată.

În realitate, dragostea există peste tot în univers. Este un element, o energie care este distribuită în cosmosul întreg şi pe care oamenii pot să o primească prin piele, ochi, urechi, creier… Dragostea este peste tot, şi aceasta o plantă m-a învăţat, pentru că, v-am mai spus, eu mă instruiesc de la pietre, plante, insecte, păsări… Într-o zi, la Nice, am văzut o plantă care trăia suspendată în aer; îşi trăgea apa şi hrana din atmosferă. Am privit-o lung, şi ea mi-a spus: “Din moment ce am reuşit să găsesc un element care îmi e indispensabil – dragostea – în aer, de ce să mă afund în pământ, cum fac suratele mele? Eu am găsit un secret: extrag toate elementele subzistenţei mele din aer.” Atunci, am meditat asupra acestei plante şi am înţeles că oamenii sunt şi ei astfel construiţi pentru a putea să extragă dragostea din atmosferă şi din soare. Dar pentru aceasta ei trebuie să înveţe să-şi dezvolte centrii săi superiori care în India se numesc chakre.

Dragostea e o energie, un fluid, o chintesenţă care există peste tot în univers: în oceane, în râuri, pe munţi, roci, iarbă, flori, arbori, pământ, şi mai ales în soare. Dragostea este o energie cosmică de o abundenţă şi de o diversitate nemaivăzută. Dumnezeu, care e atât de generos, nu a decis niciodată ca oamenii să nu o poată găsi decât în anumite locuri ale corpului bărbatului sau femeii. Altfel ar fi fost o avariţie din partea lui. Dumnezeu este şi mai generos, şi mai larg, El a distribuit dragostea în toată natura. Ignoranţii, care o caută numai în bărbaţi şi femei nu o găsesc tot timpul, în timp ce Iniţiaţii, care o caută în spaţiu, o găsesc întotdeauna. Dar de milioane de ani oamenii s-au obişnuit să considere lucrurile altfel, şi nu por să creadă că e posibil de a trăi şi de a iubi fără să ai înfipte rădăcinile în sol.

Voi căutaţi dragostea, bun, dar o căutaţi tot timpul acolo unde o caută lumea întreagă, în aceste locuri cunoscute, ereditare, fantastice – par ele, şi iată că nu este acolo plenitudinea. Poate există puţin, da, dar câteva particole nu sunt suficiente pentru a hrăni şi a dezaltera cu adevărat pe cei care ar vrea să bea un ocean întreg. Atunci, aceşti însetaţi trebuie să caute în continuare în altă parte.

De ce să aştepţi să găseşti un bărbat sau o femeie pentru a simţi dragostea? Iată de unde se nasc limitările, nefericirile, dificultăţile, dependenţa. Adevăraţii mari Maeştrii, ei înşişi, nu au putut să trăiască fără dragoste, dar ei o căutau, o găseau şi o luau din spaţiu, şi apoi o distribuiau peste tot în jurul lor. Ei sunt fără încetare înconjuraţi de dragoste, ei respiră dragoste, ei mănâncă dragoste, ei contemplă dragoste, ei se gândesc la dragoste fără încetare.De aceea nu au nevoie să aştepte să le-o dea o femeie: ei o au deja, este acolo, ei sunt plini, e formidabil! Atunci, de ce să o caute în altă parte? Pentru ce să distrugă aceste senzaţii de plenitudine pentru a-şi pune jar pe cap?

Eu nu sunt împotriva dragostei, din contră, eu spun numai că trebuie să învăţaţi să o găsiţi peste tot, pentru că dragostea este peste tot. Ca şi roua. Ce este roua? Este apă evaporată în atmosferă şi care nu devine vizibilă până când nu se condensează dimineaţa pe plante. Ei da, iată, roua nu e altceva decât un fel de dragoste condensată… Şi razele soarelui? Un fel de dragoste proiectată… Totul este dragoste în natură!

Sursa, adevărata sursă a dragostei, este Dumnezeu. Dar nu există mai aproape de noi o minunată imagine a sursei divine? Ba da, soarele, care e de asemenea o sursă atât de imensă şi generoasă! Priviţi, toată creaţia beneficiază de prezenţa sa, pentru că el este cel care, prin dragostea lui infuzează viaţă în ierburi, plante, arbori… Vegetalele sunt continuu expuse luminii sale şi din ele primim noi, mai departe, viaţa. De aceea discipolul care doreşte să cunoască ceea ce este adevărata viaţă, adevărata dragoste divină, trebuie să meargă direct spre sursă, spre soare, şi privindu-l, meditând la el, iubindu-l, făcând că să penetreze din ce în ce mai mult în el însuşi, ca un fruct expus la soare el primeşte particulele sale de vitalitate pe care le poate distribui mai departe celorlalţi pentru a le da viaţă şi a-i lumina. Aceasta este dragostea adevărată, şi nu numai de a îmbrăţişa bărbaţi şi femei şi de a te culca cu ei (ele).

Pentru moment soarele nu vă spune nimic, dar veţi vedea, după ce veţi fi vărsat multe lacrimi şi după ce aţi pierdut pre mulţi fulgi şi pene, veţi începe în fine să căutaţi această dragoste a soarelui, pentru că el, cel puţin, nu vă face să suferiţi, şi nu vă ia nimic, din contră, el vă dă! Dar eu ştiu de ce bărbaţii şi femeile nu caută dragostea în soare: pentru că nu suferă după el, iar ei au nevoie de a suferi. Da! Atunci, pentru a găsi aceste suferinţe, ei merg să le caute la bărbaţi sau femei. Aici, cel puţin, e sigur că o vor găsi, şi de asemenea şi complicaţiile şi plictiseala… Toate acestea în soare nu există… Doar dacă sunteţi fără pălărie, în acel moment, păzea la insolaţie!

Acum, înţelegeţi-mă bine, prin ceea ce v-am spus nu condamn raporturile sexuale. Rolul meu este mai dificil decât vă închipuiţi. Eu sunt un instructor, un ghid spiritual, şi dacă expun această problemă aşa cum o fac, aceasta este pentru acei care sunt capabili să meargă mai departe în înţelegerea dragostei. Iar ceilalţi, să facă ce pot.

Când văd pe cineva care e construit ca un mastodont nu îi spun să trăiască ca un ascet; nu sunt fanatic. Eu ştiu că problema dragostei şi sexualităţii trebuie rezolvată de fiecare după natura sa. Deci, pe cei care au posibilităţi de a se perfecţiona trebuie să-i ajut, să le dau metode, dacă nu, ei se vor rătăci şi e păcat. Câţi oameni am văzut căutând ceva fără a şti ei înşişi ce caută, şi cum nimeni nu era capabil să-i lumineze, ei sfârşeau prin a se rătăci.

Dar cei ce sunt căsătoriţi au datorii, soţul soţiei, şi soţia soţului. Eu spun că asupra acestei probleme a raporturilor sexuale, cuplurile trebuie să ia deciziile împreună: nu separat, ci împreună. Din păcate lucrurile nu se întâmplă aşa. Ori femeia este nefericită pentru că soţul ei decide brusc să trăiască ca un ascet şi o priveşte ca încarnarea diavolului, ori soţul suferă pentru că soţia sa face pe sfânta de neatins. E preferabil ca, ambii soţi să poată spiritualiza, sublima dragostea lor, dar cu consimţământul ambilor.

Cum aceste lucruri se înţeleg foarte greu, nu ştim cum să procedăm. Mai întâi, repet, trebuie ca cei doi, soţul şi soţia, să fie de acord; mai departe, ei trebuie să meargă progresiv, să nu înceteze toată relaţia brusc, dintr-o singură lovitură, pentru că vor cădea bolnavi. Imaginaţi-vă pe cineva care fumează patru pachete de ţigări pe zi: dacă se opreşte brusc din fumat, el va suferi şi asta va fi infernal. Dar dacă se lasă progresiv, organismul său se va adapta, şi într-o zi el va putea chiar să se oprească complet din fumat fără a suferi. Ei da, pentru orice trebuie să ştim cum să procedăm.

Evident, nu sunt aşa de naiv să cred că ce am spus se adresează întregii lumi. La milioane şi milioane de bărbaţi, dacă sunt doi sau trei care sunt pregătiţi pentru a înţelege cu adevărat ce este dragostea şi să o trăiască. Vedeţi, e realitatea, trista realitate. Dar aceasta nu e un motiv pentru a nu-i clarifica pe aceşti doi sau trei pentru a prinde curaj, încredere şi forţă, în loc de a se înşela, a ezita şi de a se întoarce înapoi pentru a te alătura mulţimii celor care sunt slabi, primitivi şi senzuali. Sunt obligat de a vorbi nu pentru lumea întreagă, ci pentru unii care caută drumuri noi.

Cititi intregul discurs aici

Omraam Mikhael Aivanhov – Forţa Sexuală sau Dragonul Înnaripat